duminică, 13 mai 2012

Trei Doamne, şi toţi trei ...

Comuna Brăeşti, din judeţul Buzău, oferă, dacă mai era nevoie, cât de unit este USL-ul, această improvizaţie politică, clădită pe nisipuri mişcătoare. Peste tot pe unde merg, marii strategi ai struţo-cămilei se bat în piept că ei sunt sudaţi unii de ceilalţi, neexistând nicio fisură. Iată, aici proba de necontestat : Cele trei formaţiuni politice înmănuncheate pe afişele electorale şi pe buletinele de vot, au aici trei candidaţi pentru funcţia de primar, fiecare separat, luptând, unul contra celuilat. PNL,şi-a desemnat şi susţine în alegeri, un consilier comunal în actuala legislatură, revendicat de PDL. PSD, se bate pentru menţinerea actualului primar, iar PC înaintează în forţă un candidat aflat în funcţia de viceprimar. Pentru ultimul, şansele sunt nule, alegătorii fiind obligaţi să aleagă între cei doi, ambii din satele de sus ale comunei. Proba de foc a fost trecută ieri, 12 mai când pe garduri, stâlpi, porţi şi alţi recipienţi au apărut primele afişe. Locuitorii, mare parte din ei aşteaptă cu sufletul la gură să vadă care dă mai mult. Că trei partide, aflate printr-o conjuctură bine calculată de Băsescu, la guvernare se luptă între ele pentru supremaţie într-o localitate, nu ar constitui o curiozitate. Ceea ce pare bizar e faptul că toate reclamele electorale se află sub egida USL. Oamenii ce pot să înţeleagă de aici? Că lupta pentru ciolan nu are scrupule, nu ţine cont de reguli, nu contează cine eşti, ci ce vrei să fii. Nu este interesant de unde vii, ci unde vrei să ajungi. Trecutul, e o parte a vieţii consumată, prezentul stă prea puţin cu noi, aşa că viitorul are rolul de căpătâi.
Dacă cineva ar fi avut ideea ca să lanseze o chemare la luptă, cea mai îndreptăţită ar fi fost "Uselişti din toată ţara, unuiţi-vă". Altfel se va alege praful (după tobă, că atât ne-a mai rămas ).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu