Măi române de pe grui, i-a mai puneţi pofta-n cui ...
Suntem ţara cu cea mare densitate de pofticioşi pe metrul pătrat. Ca român, mie îmi vine să intru în Europa de ruşine. Pofta este strămoaşa păcatului, s-a spus. Dacă e aşa, românul săracul, este doldora de păcate. Adam a poftit la fructul interzis, iar Eva binevoitoare, ca toate nevestele credincioase, i la servit pe palmă (era să zic pe tavă, dar asta s-a inventat mult mai târziu). Românaşul pofteşte destul de des la o mentosană, ca să simtă şi el cum îi adie vântul roşu prin gât, iar mai marii zilei, i-au dat bomboana de pe colivă. Unul cu gusturi culinare, ceva mai primitive, şi-a dorit să rupă şi el cu dinţii o bucăţică, din turta de pe care vijelia îi spulberă constant, jarul. Altul cu simţul gustativ, mai rafinat, a visat într-o noape că haleşte dintr-o plăcintă cu brânză. Dimineaţa la micul dejun, s-a ghiftuit dintr-o ditamai gogoaşa politică. Altă dată, vrând să-şi ostoiască pofta cu o banană, dată de pomană, a refuzat ca un om civilizat ce se crede, pe motiv că nu vrea să fie considerat un bananier. Mulţi români, ar încerca, fie şi din curiozitate să guste, dintr-o iahnie de fasole cu ciolan, dar cei de la putere, l-au şutit din cazan, lăsând doar fasolea, pe care însă au aruncat-o la porci, pentru că astfel se iscau nişte bubuituri, mai groaznice ca la Revoluţia din decembrie 1989, punându-i în mare încurcătură pe militarii de la Deveselu, care puteau interpreta ca fiind tunurile lui nenea Putin. Mai sunt şi români, este adevărat din ce în ce mai puţini, care şi-au dorit de ziua muncii, un grătar, guvernanţii, patrioţi născuţi, nu făcuţi, le-au oferit multă iarbă verde pe de-a moaca.. Ştiţi, chestia aia cu "locul plin de vrdeaţă"! Şi uite-aşa din poftă-n poftă, s-a ajuns ca românul îndemnat de ... (hai că ştim cu toţii de cine) să-şi pună pofta-n cui. Până când? Până la toamnă când se vor număra bobocii din noul guvern.