Credinţă cât veacul

Satul Pinu (incluzând Pârscovelul), cu o vechime de peste patru veacuri (1582) a avut o viaţă religioasă şi o credinţă constantă, nelipsindu-i încă de la începuturi lăcaşul de rugăciune şi închinăciune - mai întâi schitul din vremea lui Vintilă-Vodă (1532-1535), apoi cel ctitorit de "boiernaşii din Sărata" (Monteoru), postelnicii Mihai şi Negoiţă (1625), mănăstirea domnească a lui Matei Basarab (1632-1654), târnosită la 8 Septembrie 1648, pe locul cunoscut ca "Izvorul Pinului", schitul din mijlocul satului, atestat documentar drept, Pinul Mic, cu hramul Sf Nicolae, într-un document semnat de Ştefan Cantacuzino în anul 1714, şi în sfârşit, dar nu în ultimul rând, biserica actuală, purtând hramul "Naşterea Maicii Domnului" (8 Septembrie), o bijuterie arhitecturală din lemn, ridicată în anul 1872, pe ruinele schitului, Pinul Mic, sau Pinul Nou, cum se mai găseşte consemnat în diferite documente ale vremii. Ori de câte ori o privesc, stau şi mă minunez, şi mă întreb cum nişte oameni simpli, fără posibilităţi materiale deosebite au fost în stare de o asemenea realizare de anvergură? De multă credinţă şi dragoste de cele sfinte, trebuie să fi fost pătrunşi. Eternă să le fie pomenirea! Dacă intri pentru prima oară într-un sat de care nu şti mare lucru şi vrei să afli ce fel de oameni îl locieşte, mergi mai întâi la biserică şi cu siguranţă vei afla răspunsul. Biserica dă chip omului şi omul dă chip bisericii. Deşi numărul credincioşilor la Pinu scade considerabil an de an, - raportul din 2001 este alarmant, şi trebuie să ne pună pe gânduri pe toţi -, nouă decedaţi şi doar un singur născut, cei rămaşi fac îndemnaţi de păstorul lor duhovnicesc, nu puţine eforturi ca lipsa să nu pară, cum de fapt este ... Slujbele în aer liber, devenite tradiţie în ultimii ani -, de Izvorul Tămăduirii la Ruginoasa (monument istoric atestat documentar la 1758), într-un cadru pitoresc inedit, unde trilul păsărelelor se împletesc cu cântările bisericeşti, şi la Izvorul Pinului, acolo unde îngerii coboară în fiecare dimineaţă să-şi umple cofiţele cu apă - şi unde s-au nevoit străbunii, timp de câteva veacuri, iar istoria şi spiritualitatea se contopesc ca două picături de rouă, atrag de fiecare dată tot mai mulţi credincioşi, locul devenind o adevărată Mechă, iar participarea un excelent pelerinaj ...