Scurtă descriere a satului Pinu

Satul Pinu, unul dintre cele opt care alcătuiesc comuna Brăeşti, se găseşte situat în partea de nord a judeţului Buzău, la 58 de km. faţă de municipiul Buzău, şi la sud de satul de reşedinţă al comunei, în coasta dealului Pinu,chiar pe graniţa dintre deal şi munte. De aici, pornesc, la pas, Munţii Buzăului. Locul este binecuvântat de Dumnezeu, natura dăruindu-i condiţii prielnice de creştere şi dezvoltare tuturor speciilor de pomi fructiferi, arbori şi arbuşti, fâneţe şi păşuni bogate, care oferă cu dărnicie, hrana pentru animalele sălbatice şi domestice. Se cultivă aici, aproape tot ce este necesar pentru alimentaţia omului. În partea de miazăzii, la hotarul cu comuna Bozioru, subsolul conţine un important zăcământ de sare, exploatat sporadic, primitiv. Locuitorii, marea lor majoritate, au trăsăturile ţăranului carpatic, urmaşi ai dacilor liberi, statorniciţi pe acest "picior de plai", oameni de aleasă omenie, cu dragoste de glie, de înaintaşi şi de biserică şi cu frica de Dumnezeu în sân ... Numele de Pinu , este atestat documentar într-un hrisov emis de Mihnea Turcitul (1577-1583), la 29 August 1582, adresat jupânului Bad(i) comis "moşului acestuia Stanciu (se pare ctitorul celui de al doilea aşezământ monahal de la Pinu), care îl asigura că "au dat cu a lui gură sfintei mănăstiri ce se cheamă Pinu, şi au încheiat încă în zilele răposatului Radului-Vodă (...), ocină în Pâcleni". Nu ştim ce a fost mai întâi, satul sau schitul cu aceiaşi denumire, înclinăm să credem că ori satul a dat numele lăcaşului, ori acesta a botezat satul cu numele său. Oricare ar fi varianta, este clar ca bună ziua, că satul a fost legat de mănăstire şi mănăstirea s-a întrepătruns cu satul, ele neputând exista decât sinergic.Un lucru este cert, satul Pinu vechi, a sălăşluit în jurul mănăstirii de la Izvorul Pinului, strămutarea pe actuala vatră făcându-se în jurul anului 1800, după mai bine de două veacuri de convieţuire paşnică. Într-un document din 1846 aflăm că Pinu, era pendinte al comunei Bozioru. Întemeietorul satului vechi, potrivit unor legende, ar fi fost un cioban, Barbu, venit din Muşcelul Cărămănesc, cu strămoşi din vestita cetate dacică, Cârlomăneşti, comuna Verneşti. Acesta şi-ar fi aşezat mai întâi aici stâna, apoi şi-a construit casă, sub un falnic pin secular, de unde ulterior, satul şi-ar fi tras seva numelui. O altă legendă glăsuieşte că mănăstirea ar fi fost ridicată în apropierea unui uriaş pin, care într-un context anume a fost tăiat, din trunchiul copacului făcându-se şindrila pentru acoperişul bisericii ctitorită de binecredinciosul voevod Matei Basarab, în anul mântuirii 1648. Ori una, ori alta din ipoteze, adevărul este că satul dăinuie cu acest nume de arbore prezent aici peste tot. În ciuda unor controverse, satul Pinu a fost sat de moşneni, cele trei cete care au stat la temelia lui au fost călăuzite de moşii lor : Barbu, Neacşu şi Şărban , nume care şi astăzi domină localitatea.