Ce mai visează românul?

În ultimul timp, românul visează orice, pentru că este mereu cu ochii închişi. Când cade în groapă, visează SMURDUL, şi pe arabul ăla simpatic, care îl scoate din rahat. Cînd dă cu capul de sus, visează, că intră într-un apartament de lux. Când e flămând (asta se întâmplă, foarte des), visează o pomană electorală. De se întâmplă să rămână de căruţă, visează cai verzi pe pereţi. Mai sunt şi cazuri, când românul, mai face şi câte-o baie, atunci mai deschide ochii, pentru că apa-i rece şi săpunul foarte scump. Dar şi atunci visează, pentru că are visul în ADN. Sub duş, visează că este pe o plajă, cu puţin soare, dar cu lună din plin(ă). Asta pentru că nu vrea să se bronzeze, decât doar în cerul gurii. Românul, fătat de mă-sa poet, se visează pe coperta unei cărţi. Şi slavă domnului, în vremea de apoi, avem în ţară mai mulţi poeţi decât romăni. Visul este o realitate dureroasă pentru cel ce se crede român. De fapt, tot mai mulţi concetăţeni fac mari eforturi să se convingă, în primul rând pe ei, că sunt români, şi să demonstreze Europei că ţiganii nu-s decât nişte indieni aclimatizaţi în România. Românul dacă n-ar visa, ar pieri ca naţie. Doar atât i-a mai rămas. Dacă nu cumva, guvernul condus de procuror, o pune taxe şi pe vise. Ar fi o sursă uriaşă de venit pentru bugetul ţării.