Cuvânt la Dumninica a VII-ea după Paşti

Astăzi, în bisericile ortodoxe româneşti, s-a citit Sfânta Evangelie după sfântul apostol şi evanghelist Ioan, capitolul 17, versetele de la 1 la 13. De aici aflăm că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a rostit înainte de Cina cea de Taină, o rugăciune pentru Sine, pentru ucenicii săi şi pentru toţi oamenii. Este prima rugăciune atestată , pe care Domnul, ca om o adresează Tatălui ceresc : "Părinte a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să te Preaslăvească". Nu mai încape nicio îndoială asupra dumnezerii lui Iisus, El însuşi o, şi ne-o mărturiseşte.
În versetul al doilea Iisus ne demonsrtează că Dumnezeu Tatăl, la însărcinat ca să dăruiască viaţă veşnică, tuturor ce cred în El : "Şi aceasta este viaţa veşnică : Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis" (v,3). În această dumnezeiască rugăciune, Iisus face un fel de raport, către Dumnezeu : "lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit". Nici nu se putea altfel. Că Iisus Hristos a participat nemijlocit la crearea lumii, ne încredinţează personal când spune: "Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea" (v,5). Mai departe Domnul Iisus îl asigură pe Dumnezeu-Tatăl, că misiunea Lui se apropie de final şi că în tot timpul cât a activat pe pământ, ca om s-a achitat cu brio de sarcini. Şi aici e bine să amintim doar în treacăt, că învăţăturile sale au fost însuşite de unii, e vorba de apostoli, dar respinse în cea mai mare măsură de preoţi, cărturari şi de poporul evreu. Puţini au fost din păcate, cei care "au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis" Versetul 9 ar putea fi interpretat eronat de unii sectanţi, sau chiar de ortodocşii mai puţini familiarizaţi cu Sfânta Scriptură. : "Eu pentru aceştia mă rog ; (se referea la aopstoli, întrucât aceştia erau de faţă), nu pentru lume mă rog", dar nu trebuie omis că la începutul rugăciunii Iisus se ruga în numele "tuturor", mai ales pentru păcătoşii care urmau să-L răstignească, dar şi pentru păcătoşii din veac şi până în zilele noastre. Nu întâmplător în această sfântă Duminică se sărbătoresc şi Sfinţii Părinţi (387) de la Niceea care au consfinţit "Simbolul Credinţei" (Crezul), în care creştinismul recunoaşte Sfânta Treime. Iisus în Capitolul 14,11, ne dezvăluie clar că este parte egală, în Treimea Sfântă : "Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine", iar despre Duhul Sfânt, Mântuitorul sufletelor noastre, spune că îl va ruga "pe Tatăl" să trimită "alt Mângâietor" pe "Duhul Adevărului". Şi ca să întărească cele spuse mai înainte în rugăciunea de despărţire mai confirmă încă o dată acest chip în trei ipostasuri : "Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele". Dar semnificaţia acestei sfinte şi dumnezeieşti  rugăciuni nu poate fi înţeleasă decât studiind cu luare aminte capitolele 14- 17. Amin!

Despre comuna Brăeşti

OZN-uri la Brăeşti


În martie 1998, două surori, din satul Pinu, Barbu Ecaterina  şi Sora Ioana se grăbeau  să prindă autobuzul  de Brăeşti ce se punea în mişcare la ora 4,30 dimineaţa. Graba însă le-a fost estompată la jumătatea drumului de o întâmplare mai puţin obişnuită : la întrarea în satul Brăeşti dinspre Ruginoasa deasupra gârlei la o distanţă de aprox. 50-60 m. o lumină nelumească cerceta cu mişcări lente, locul.
Cuprinse de spaimă, nu le venea să-şi creadă ochilor, hotărâră chiar să facă cale întoarsă, când lumina galben-roşietică s-a pus brusc pe fugă cu o viteză uluitoare, în câteva secunde dispărând în neant.
După relatarea celor două surori, se pare că a fost vorba de enigmaticile obiecte zburătoare neindentificate. Mulţi nu au dat crezare, dar au fost şi alţi martori care au văzut noaptea, asemenea fenomene, la date şi în locuri diferite deasupra comunei. Dealtfel şi presa buzoiană a dezvăluit întâmplări cu OZN-uri în zonă.
Ce interes prezintă meleagurile acestea pentru presupuşii extratereştrii e greu de precizat, cert  este că asemenea vizite au avut loc.

Petre Carp, la Goideşti

De Petre Carp, fiul moşierului român Anton Carp propietar a sute de hectare de pădure în zona Goideşti, a auzit multă lume, dar foarte puţini sunt aceia care ştiu că acesta a fost ministru de externe în vremea regelui Carol I, înainte de intrarea României în primul război mondial, şi că obişnuia adesea să-şi petreacă sfârşitul de săptămână la Goideşti, luând parte duminica la sfânta şi dumnezeiasca liturghie,împreună cu familia şi suita. Ministrul era îmbrăcat orăşeneşte, iar doamnele şi copiii, putau frumoasele costume populare româneşti, create în zonă. Sora vitregă a demnitarului, a devenit până la urmă posesoarea întregii moşii, din care a vândut ulterior , o parte din ea locuitorilor din Goideşti. Maria, (aşa o chema pe burghezoaică) s-a măritat cu un polonez, ambasador în Turcia, de aceea pe unele documente de vânzare-cumpărare care se mai păstrează pe ici,pe colo, se găseşte semnată Maria Lucasievicz.


Vulturul dispărut

Masivul "Culmea Pietrii" situat deasupra locului numit "la oale" din satul Ruginoasa îşi înalţă fruntea cu semeţie din adâncurile timpului, spre cer, una din stânci "botezată" fiind ""Piatra Zăganului". Naşul a fost foarte inspirat deoarece aici îşi avea sălaşul o familie de vulturi (adulţii atingeau dimensiunea unui curcan). Este vorba de o specie de vulturi, azi dispărută din acest areal.
Prin anii '64 un pui al acestei păsări uriaşe a fost găsit de un flăcău din satul Pinu, Gheorghiţă Neacşu, căzut din cuib. Profitând de faptul că părinţii erau plecaţi la vânătoare, acesta a luat puiuţul şi l-a dus acasă, unde la hrănit şi îmblânzit, curând tânărul vuturaş se fudulea cu figura-i impunătoare printre orătăniile din ogradă şi îşi urma stăpânul ca un căţeluş credincios. Pasărea devenise vedeta satului, numai că spre toamnă se cam obrăzniciseră şi de teamă că îşi va lua zborul a fost vândut unui "sârb" din Cândeşti, venit aici la târgul anual de "Stămăriamică", pentru suma de 300 de lei. Ce s-a întâmplat mai departe, nimeni nu mai ştie, dar de atunci nici că s-a mai văzut aripă de vultur deasupra pădurilor din comuna Brăeşti.

Geanta din pod

Era o zi fierbinte de vară, când la 1 august 1944 un moldovean ce răspundea la numele de Nicolae Matei, a bătut în poarta lui Ionică Dascălul din "Croitori", un cartier al satului Brăeşti, cerând găzduire. Avea cu el o geantă mare de piele încuiată cu un lacăt.
După un timp, bărbatul îşi i-a rămas bun şi dus a fost, lăsând geanta aici. Fără să-i acorde o cât de mică atenţie gazda o aruncă în fundul podului, uitându-o acolo până la 1 noiembrie 1952, când ginerele moldoveanului, vine şi întreabă de obiectul cu pricina. Deschizând-o, nu mică ia fost mirarea când a constatat că înăuntru se găsea tot ce lăsase socrul cu opt ani în urmă. Evident, se naşte întrebarea . ce conţinea buclucaşa geantă? Ei, bine, nimic altceva decât monezi vechi (cum avea să se consemneze într-un proces- verbal, pe care personal l-am văzut) din aur şi argint. Concluzia ? Las cititorului plăcerea de a o trage singur.

Moş Martin, era de fapt o martinoaică

După cum se ştie, toamna anului 2004, i-a mâncat multe zile iernii, vremea bună prelungindu-se peste aşteptări. Gospodarii satelor au avut la dispoziţie timp berechet pentru punerea la punct a treburilor de sezon. Într-una din frumoasele dimineţi ale sfârşitului de noiembrie, Bîşceanu Nicolae - Culai, din Ruginoasa a dat o roaită prin pădurea din spatele casei, să adune o croznie de vreascuri, poate cu ştirea pădurarului, dar nu şi cu cea a lui Moş Martin, care deranjat in somn,  i-a aplicat o corecţie, în urma căreia  s-a ales cu o grozavă sperietură, câteva răni, şi mai multe zile de spitalizare. Întâlnirea ne protocolară din pădure, se putea încheia mult mai dramatic dacă ursoaica cu câţeluşa în spinare nu ar fi alunecat într-o prăpastie. Culai nu regretă aventura, dar este supărat că a fost atacat pe la spate.

Sfinţi români

Poporul român e un popor credincios prin excelenţă. De-a lungul veacurilor, alături de sfinţii recunoscuţi de lumea creştin-ortodoxă, naţia de la gurile Dunării până în dulcea Bucovină, şi de pretutindeni, şi-a venerat sfinţii, care s-au născut, au crescut, ori au murit aici. Contemporanii însă au văzut cu proprii ochi cum unii dintre ei au trăit, sau mai trăiesc ca oameni pe pământ. Aceştia sunt : Sfântul Mare Mucenic Gheorghiu- Dej(a), scos pe uşa din dos a Istoriei ; Sfântul, Prea Lăudatul şi Multdezvoltatul Nicolae, Împuşcatul ; Cucernicul Ion, Strigătorul în Pustie ; Sfântul sfinţit, Emil, Învinsul de Sistem şi  Prea Mult Înduratul Traian, Îzvorâtorul de Mir(acole).

***
mă doare rău
o epigramă
hai vino
de mă operează
mai moare-mă
o dată mamă
doar poanta
să-mi rămâie trează ...

Iartă-mă ţară

Iartă-mă ţară că te-am părăsit
când ţi-era lumea mai dragă
te-am lăsat pradă jivinelor nesătule
când munţii tăi au fost daţi la pachet
brad cu brad
iar măcelarii politici
umblau cu mâinile murdare de sânge
prin burta câmpiilor tale
şi miniştrii cu mutra lor hâdă
spărgeau oglinda apelor
pe motiv să nu se mai privească cerul în ele
Iartă-mă ţară că n-am şters
lacrimile din ochii copiilor tăi
când adormeau seara târziu flămânzi ...

Prima rugăciune din istorie ...

Omul a simţit nevoia de a se ruga Dvinităţii încă din vremea Vechiului Testament . Sfânta Scriptură ne dezvăluie faptul că primul om din istorie care formulează o rugăciune se petrece după mai bine de 3500 de ani de la Creaţie, iar acesta este Iacov (3412), cel ce era pregătit să fie sacrificat pe altarul lui Melchisedec de pe Muntele Moria, de tatăl său, Avraam. Întorcându-se de la Laban de la socrul său, împreună cu cele două soţii surori, Lia şi Rahila, este înştiinţat de cercetaşi că fratele lui Isav căruia ia cumpărat întâietatea, are de gând să-l ucidă. În asemenea împrejurare Iacov rosteşte : << Dumnezeul tatălui meu Avraam şi Dumnezeul tatălui meu Isaac, tu, cel ce mi-ai zis : întoarce-te în ţara ta de naştere, şi eu îţi voi face bine. Nu sunt vrednic de toate îndurările tale şi de toate binefacerile ce mi-ai arătat mie, robului tău, că numai cu toiagul meu am trecut deunăzi Iordanul acesta, iar acum am două tabere ; Izbăveşte-mă dar din mâna lui Isav,  căci mă tem de el, ca nu cumva să vină şi să mă omoare pe mine şi pe aceste mame cu copiii. Căci tu ai zis : îţi voi face bine şi voi înmulţii neamul tău ca nisipul mării, cât nu se va putea număra din pricina mulţimii >>. (Facere : 32, 9-12) Scrierea Sfântă ne adevereşte că rugăciunea lui Iacov a fost auzită de Dumnezeu şi ia rezolvat cererea în mod favorabil, nu înainte însă de a-l supune unei încercări, din care Iacov a ieşit biruitor, iar din noaptea aceea Iacov s-a numit ISRAEL pentru că el s-a luptat cu Dumnezeu. Această puţină rugăciune este extrem de importantă, întrucât a schimbat istoria lumii, dând nume unui popor din care avea să se nască, Mântuitorul nostru, Iisus Hristos. Rugăciunea lui Iacov, prima din istoria omenirii, a fost o rugăciune personalizată,  adresată în numele familiei sale, fiind o rugăciune de cerere, pentru că se temea "ca nu cumva să vină să mă omoare pe mine şi pe aceste mame cu copiii ... "
(Fragment din eseul în lucru, "Puterea rugăciunii )

Un obicei de nuntă uitat

 Satul Pinu, din comuna Brăeşti, judeţul Buzău, sat de munte multisecular, a avut în trecutul nu prea îndepărtat, multe ceremoniale nupţiale inedite în judeţ şi chiar în plan naţional. Niciunul din aceste obiceiuri nu sunt cunoscute de cercetători şi nici chiar de tineretul din localitate. Abia câte un om mai în etate, îşi mai aminteşte vag despre ele. Unele - foarte puţine, se mai practică şi astăzi, dar multe au dispărut în devălmăşia tranziţiei, ce pare fără de sfârşit. Aceste obiceiuri vin din străfundurile istoriei, şi au făcut de-a lungul timpului deliciul, nu numai al pinenilor, ci şi al oaspeţilor din împrejurimi, sau de aiurea. Voi încerca în cele ce urmează, să aduc în atenţie unul din aceste obiceiuri, din păcate ieşit din uz. Obiceiul se numeşte "Beldia" (în DEX  acest text e definit ca : prăjină înaltă ). Cu mult timp înainte de data nunţii, socrul mic, împreună cu "specialiştii" în domeniu, mergeau în pădure şi alegeau un copac tânăr, cât mai drept posibil şi cu cât mai puţine noduri, de diferite esenţe, excluzând coniferele din motive pe care nu le voi aminti, dar care cititorul le va ghici. Lemnul era tăiat şi adus la casa miresei cu ceva timp înainte de nuntă, pentru ca beldia să nu fie nici uscată, nici verde. Se cojea cu cuţitoile, nişte unelte speciale pentru asemenea operaţiuni, de preferat în sâmbăta nunţii (în trecut nunţile, aici începeau, miercuri, cu aducerea brazilor din pădure şi se terminau luni, când avea loc "concereala", o altă datină despre care voi vorbi cu alt prilej). Beldia avea înălţimea cuprinsă între 10-15 m., uneori şi mai mult, iar diametrul varia între 20-30 cm. Aceasta după ce a fost impecabil curăţită de coajă, se lustruia, folosindu-se părul de capră, care fiind aspru, era un foarte bun abraziv natural. Frecuşul acesta dura câteva ore, el efectuându-se cu schimbul de oameni din anturajul socrului mic cu pauze mici pentru, a mai lua o gură, două de ţuică şi a mai rostogoli în eter un chiot. Dumninica până la prânz - cununia avea loc după săvârşirea sfintei liturghii, rudele socrului mic, asistate de specialişti ungeau beldia cu parafină până când atingea un grad sporit de alunecare. Se săpa o groapă de 1-1,5 m. unde era înfiptă, dar numai după ce alaiul nunţii venea de la cununie. În vîrful beldiei era aşezată o stinghie cu trei găuri de dimensiunile brazilor care urmau să fie aici arboraţi. La înălţimea unui om de statură potrivită se lăsa un clenci, dacă era crescut din copac era formidabil, dacă nu, se planta acolo unul tot de lemn. În vârful beldiei, în scândura găurită se înfigeau trei brazi tip "pom de Crăciun", doi laterali verzi, aşa cum erau aduşi din pădure şi unul împodobit frumos - bradul miresei (despre care voi vorbi într-un articol viitor). Acest brad, pe lângă cele cu care era împodobit mai purta în el o pâine, o sticlă de rachiu şi un prosop cusut de mână, de preferat de către mireasă. Astfel pregătită beldia se introducea în groapa prospăt săpată, se ridica, se bătătorea bine pămîntul, după care se împaienta, pentru a avea stabilitate. Nuntaşii în acest timp, se aflau la masa miresei.
După ce ieşeau de la mese, urma momentul cel mai bine gustat de participanţii la ceremonial - coborârea bradului. Un flăcău, de obicei era sarcina "chemătorului", (însoţitorul mirelui, sau cavalerul de onoare cum i se mai spunea) să urce până în vârful beldiei şi să dea jos bradul miresei. Erau cazuri când acest fecior din diverse motive nu participa la această adevărată aventură şi atunci cei mai curajoşi îşi încercau puterile în faţa unei numeroase asistenţe. În cazul în care, niciunul nu reuşea să ajungă la brad, se apela, la flăcăii cei mai dotaţi cu asemenea aptitudini de escaladare şi uneori, se intervenea şi la un căsătorit. Primele încercări se făceau, fără a se folosi unelte de ajutor, doar cu braţele şi picioarele goale, indiferent de temperatura de afară. Dacă beldia era atât de minuţios lustruită se permitea folosirea curelei de la pantaloni legată cruciş la picioare. O dată ajuns la clinci, învingătorul se sprijinea pe acesta pentru a putea smulge bradul, apoi cu el într-o mână şi cu cealaltă sprijinită de beldie se cobora liber la vale, în aplauzele celor prezenţi. Făcea o mică escală pe pilonii caresusţineau beldia, lua sticla cu ţuică, trăgea un gât zdravăn după care o arunca în mulţime, dar numai după ce împrăştia o mică cantitate în capul nuntaşilor. Pâinea era dată lăutarilor, iar şervetul era răsplata curajului, al îndemânării şi al forţei proprii

Epigrame alese, de prin cărţi culese

Unor epigramişti
Din cuvinte faceţi salbe,
Din nimic o bogăţie,
Şi-n atâtea versuri albe
Poanta este cenuşie!

Oferta candidatului
-Vă dau pâine, vă dau peşte,
Vă dau tot ce vă lipseşte!
(Dar în sinea dumnealui,
... Şi la mama dracului!)

Discurs
În discursul său, primarul
Se-arătă mişcat profund :
"Fraţilor, e plin paharul!"
Şi-l goli până la fund.

Excepţie
La tot omul pe pământ,
I se-arată câte-un sfânt.
Numai românul, săracul,
Nu-l vede decât pe ... dracul!

Dosarele X
Vorbind de neamul lui cel harnic,
Evocă deseori, în for,
Străbunul, ce a fost paharnic ...
Că el e numai ... turnător !

Ora de vară
Am dat ceasul înainte,
Ca să fim cu lumea-n pas.
Rezultatu-n cinci cuvinte :
"Tot în urmă am rămas!"

Unui şofer ajuns şomer
Eşti nedumirit acum,
Parcă te aud cum murmuri :
"Până ieri eram pe drum,
Astăzi am ajuns pe drumuri ...!"

Calamităţi
Şi acum, ca-n alte dăţi,
Am avut calamităţi :
Grindină, furtună, ploaie
Şi specialişti ... o droaie.

Restructurări
Scăpată de dictatură
Iarna fuge-n alte zări,
Confirmând că şi-n natură,
S-au făcut restructurări.

Imitaţie
Imitând Mântuitorul,
Domnii de la Bucureşti,
Vor să sature poporul
Cu trei pâini şi patru peşti ...

Românului
Te târăşti de azi, pe mâine
Dându-i sărăciei girul,
Prin felia ta de pâine
Se zăreşte ... cimitirul!


Nostalgie
Cei din fruntea guvernării,
Nici nu bănuiesc măcar
Că desculţa talpa - ţării
Tot nu-l uită pe ... cizmar!

Mioară modernă
Fusta ei de promenadă,
Desfăcută-n evantai,
Laă să se întrevadă
Un frumos ... "picior de plai!"

Întrebare
Madam, roşie ca jarul,
Mă-ntrebă politicos :
-Unde este dispensarul,
Că aş vrea să "Făt-Frumos?"

După accident
Discret, doctorul Mânzală,
Rudele le-a consolat :
"Doar o rană-a fost mortală,
Restul, s-ar fi vindecat ..."

Băutorului de vin
Dacă mă pilesc puţin,
Şi mai fac o socoteală,
Pe Buzău, de-ar curge vin,
Tu ai fi ... hidrocentrală!

Ateul şi preţurile
Aflat , cred, la o răscruce,
Pentru prima dată-n viaţă
L-am văzut făcându-şi cruce
... Când ieşea din piaţă.

Românul e născut poet
Aşa l-a dăruit ursita
Şi-aşa rămâne, pe vecie.
Când vede că îşi pierde pita,
Românul scrie-o poezie.

Pe trei cărări
Golind vreo şapte-opt pahare,
Ieşind în stradă, singur cuc,
Gândea Ion , cu voce tare :
"Din trei pe care s-o apuc?"

Scandal, după scandal
N-a trecut bine, nici luna
Şi guvernu-i dus la ştangă
Victoraş, ca-ntotdeaună,
O dă ... Mang(ă).

Credinţă cât veacul

Satul Pinu (incluzând Pârscovelul), cu o vechime de peste patru veacuri (1582) a avut o viaţă religioasă şi o credinţă constantă, nelipsindu-i încă de la începuturi lăcaşul de rugăciune şi închinăciune - mai întâi schitul din vremea lui Vintilă-Vodă (1532-1535), apoi cel ctitorit de "boiernaşii din Sărata" (Monteoru), postelnicii Mihai şi Negoiţă (1625), mănăstirea domnească a lui Matei Basarab (1632-1654), târnosită la 8 Septembrie 1648, pe locul cunoscut ca "Izvorul Pinului", schitul din mijlocul satului, atestat documentar drept, Pinul Mic, cu hramul Sf Nicolae, într-un document semnat de Ştefan Cantacuzino în anul 1714, şi în sfârşit, dar nu în ultimul rând, biserica actuală, purtând hramul "Naşterea Maicii Domnului" (8 Septembrie), o bijuterie arhitecturală din lemn, ridicată în anul 1872, pe ruinele schitului, Pinul Mic, sau Pinul Nou, cum se mai găseşte consemnat în diferite documente ale vremii. Ori de câte ori o privesc, stau şi mă minunez, şi mă întreb cum nişte oameni simpli, fără posibilităţi materiale deosebite au fost în stare de o asemenea realizare de anvergură? De multă credinţă şi dragoste de cele sfinte, trebuie să fi fost pătrunşi. Eternă să le fie pomenirea! Dacă intri pentru prima oară într-un sat de care nu şti mare lucru şi vrei să afli ce fel de oameni îl locieşte, mergi mai întâi la biserică şi cu siguranţă vei afla răspunsul. Biserica dă chip omului şi omul dă chip bisericii. Deşi numărul credincioşilor la Pinu scade considerabil an de an, - raportul din 2001 este alarmant, şi trebuie să ne pună pe gânduri pe toţi -, nouă decedaţi şi doar un singur născut, cei rămaşi fac îndemnaţi de păstorul lor duhovnicesc, nu puţine eforturi ca lipsa să nu pară, cum de fapt este ... Slujbele în aer liber, devenite tradiţie în ultimii ani -, de Izvorul Tămăduirii la Ruginoasa (monument istoric atestat documentar la 1758), într-un cadru pitoresc inedit, unde trilul păsărelelor se împletesc cu cântările bisericeşti, şi la Izvorul Pinului, acolo unde îngerii coboară în fiecare dimineaţă să-şi umple cofiţele cu apă - şi unde s-au nevoit străbunii, timp de câteva veacuri, iar istoria şi spiritualitatea se contopesc ca două picături de rouă, atrag de fiecare dată tot mai mulţi credincioşi, locul devenind o adevărată Mechă, iar participarea un excelent pelerinaj ...

Girel Barbu: Dragi prieteni,

Girel Barbu: Dragi prieteni,: Astăzi 9 Mai 2011, mi-am făcut un blog personal, în care îmi voi expune ideile în legătură cu politica, cultura şi literatura română. Vă inv...

Scurte însemnări despre învăţământul primar din comuna Brăeşti, judeţul Buzău

Primele însemnări despre învăţământul de stat în satul Pinu le găsim în cartea reputatului profesor Ilie Mândricel  : "Izvoare din adâncuri" (ca deatfel şi pentru celelalte sate). Astfel, debutul învăţământului aici a avut loc în anul 1844, unde învăţător era un flăcău de 20 de ani,originar din comuna Bozioru, care avea pe atunci în subordine şi satul de care ne ocupăm, Agapie Tănase (n. 1822), fiu de birnic [1] . În anul 1858, întâlnim la şcoala din satul Pinu [2] , un alt învăţător cu numele de Ion Popescu,  fiul popii Dragomir din Râu din comuna mai sus amintită (conform listei de aspiranţi pentru învăţământul sătesc din 27 decembrie 1858 din Plaiul Pârscovului, care se găsea pe locul doi din listă, legalizat cu documentul nr.3884) absolvent a 3 clase primare. În acea vreme, satul avea în componenţa sa 99 de familii. În anul şcolar 1959/60, la Pinu frecventau şcoala 16 elevi, trei ani mai târziu numărul acestora ajungând la 27 de "şcoleri".
În anul 1864, găsim o însemnare potrivit căreia , şcoala a fost înfiinţată în anul 1859, dar cum s-a văzut mai devreme şcoala îşi deschiseseră porţile în urmă cu 15 ani. În anul consemnat mai sus mergeau la şcoală 30 de copii. Citându-l pe profesorul Basil Iorgulescu din al său, "Dicţionar ..." la Pinu în anul 1892 ştiau carte doar 12 oameni, dovadă infirmată după studiul meu, ce a avut ca bază de pornire doar anul 1865, când în comuna Brăeşti erau înscrişi 57 de şcolari şi admiţând că promovabilitatea era doar de 50-75 % rezultatul ne indică clar, că numai în acel an au promovat 20-25 de elevi. Până în 1860, fetele nu erau admise la şcoală.
Programul şcolar era de 2 ore dimineaţa de la ora 9 şi 2 ore după amiază de la ora 14, Duminica toţi şcolarii erau, obligatoriu prezenţi la biserică, iar ziua lor liberă era Joia.  La şcoală se învăţa scrisul, cititul, socotitul, desenul, miniatura, muzica, îndeosebi cântările bisericeşti, rar gramatica, în schimb se punea mare accent pe caligrafie, de aceea scrisul acelor vremi era deosebit de frumos. Scrierea se făcea pe tăbliţe cernite cu un condei de fier, cititul se baza în special pe memorarea cuvintelor şi pe exerciţii de silabisire.
Interesant, de reţinut că învăţătorul era doar un fel de asistent, procedeele de învăţare erau coordonate de şcolari mai mari. La început, pînă la utilizarea tăbliţelor în prima bancă se găsea o lădiţă cu nisip cernut unde cu un beţişor se făcea scrierea. Metodele coercitive nu erau prea ortodoxe, chiar dacă de cele mai multe ori, învăţătorii erau şi preoţi, nuieluşa de gutui şi cureaua de la pantaloni erau instrumentele de punere la punct a "nesupuşilor". În anul 1859, începe în şcolile româneşti, scrierea cu caractere latine. Şcoala în care a învăţat generaţia mea a fost construită în anul 1924, iar actuala clădire a şcolii a fost ridicată în anul 1964. Prin şcoala de la Pinu au trecut mulţi învăţători, dar curios, timp de 130 de ani niciunul nu a provenit de aici. Abia în 1980, un pinean a devenit titular, însă din păcate pentru foarte scurt timp.
În secolul al XVI--lea, au fost consemnaţi negustori din comuna Brăeşti, care făceau comerţ în Transilvania, la Brăşov (aceştia ştiau să socotească, deci aveau habar de şcoală). În anul 1842 conform adresei nr.114 din 1907 printre elevii premianţi, la examenul susţinut cu profesorul I. Costinescu îl găsim şi pe elevul Ilie Petrache din Brăeşti. Începutul învăţământului la Brăeşti a avut loc mai curând ca la Pinu, în anul 1838, pe vremea prof. Dionisie Romano, mai târziu episcop de Buzău, iar primul învăţător a fost "Popa" Constandin Neacşu, însurat de 21 de ani, încadrat aici în urma examenului din iulie 1839, cu nota 2 pe linie.. În anul 1842, la şcoala din Brăeşti, preda învăţătorul Ilie Petrache [3], cursurile începând pe 24 noiembrie şi erau înscrişi în catalog, 16 copii, provenind din cele 66 de familii, cât avea satul la acea dată.
Salariul învăţătorului era de 29 de lei, plus o zeciuială de 3 lei. Î n 1857, este îcadrat ca dascăl la şcoala din Brăeşti, un absolvent de seminar cu numele de Ilie Petrăcheanu, născut în anul 1827 ( personal am găsit pe o carte de cult aflată în Biserica din Brăeşti, mai multe însemnări ale acestuia, care era în acelaşi timp şi preot, un scris de o frumuseţe rară, atât în româneşte, cât şi în slavonă). Interesant e faptul că acesta, preda şi în satele "de sus" Goideşti şi Ivăneţu şi primea o leafă de 50 de lei, iar din 1 ianuarie 1858 majorându-se la 75 de lei.
Aprecierea inspectorilor şcolari, care au vizitat şcolile în acea perioadă, cu privire la calitatea învăţământului era "mediocru". Anul şcolar 1864/65, consemnează o scădere drastică a populaţiei şcolare - doar 12 elevi, frecventau şcoala.
La Goideşti, şcoala şi-a făcut debutul în anul 1842, cu 20 de elevi înscrişi, sub coordonarea învăţătorului Ioan Potecă, absolvent al şcolii normale (1838). În 1859 satele Goideşti şi Ivăneţu, nu aveau candidaţi pentru învăţători. Radu Ungureanu, fiu de birnic, însurat, originar din Goideşti, a stat la catedra  şcolii din Goideşti, începând cu anul 1844. În anul 1858, satele Goideşti şi Ivăneţu, aveau împreună, 133 de familii, iar şcolile din cele două sate aveau ca învăţător pe Ioan Gheorghe.

Note :
[1] Birnic : Persoană care era supusă la bir (DEX)
[2] Şcoala de la Pinu în perioada aceea funcţiona într-o Casă de Sfat, amplasată în Satualmare, pe terenul aflat între casa cetăţenilor Dumitru Lăzăroiu şi Dumnitru Manea.
[3] Ilie Petrache a fost tatăl lui Ilie Petrăcheanu, şi el preot la biserica din Brăeşti.

Catren

noaptea scrie pe mine poeme
dimineaţa soarele le şterge
alături aud primăvara cum se screme
ceva în lume nu mai merge.

Replici

Medicul de familie :
- Omule, soţia dumitale are paraziţi la părţile intime.
Pacientul :
- Aaaa! acum îmi explic cum a ajuns puiul ăla de păduche în mustaţa mea!

Un copil :.
-Mama mea are obiceiul să vorbească în somn.
Alt copil :
- Şi ce spune?
Primul copil :
- Azi noapte zicea : "uşurel că ai limba aspră!"
Al doilea copil :
-Şi tata vorbeşte când doarme, dar în şoaptă.
Primul copil :
- Ei, şi ce zice?
Al doilea copil :
- "Ai grijă că ţi-au crăpat buzele!"

Un părinte :
-Domnule diriginte, fiul meu termină gimnaziul, ce profesie ar fi cea mai potrivită pentru a ajunge mai repede în Europa?
Dirigintele :
- Eu zic să-l faceţi aviator ...

Veta  :
- Care a fost concluzia medicului legist despre răposat?
Reta :
- A afirmat că dacă nu murea, mai avea de trăit!

Pacientul :
- Doctore, am o tulburare de vedere.
Doctorul :
Şi cum se manifestă?
Pacientul :
- Păi noaptea când vin de la schimbul doi şi trec prin camera soţiei, văd ieşind de sub plapumă, patru picioare!!

O cucoană :
- Doctore, câinele meu se linge între picioare, e ceva grav?
Veterinarul :
- O! nu doamnă, animalul face ce vede în casă

Soţul :
-Mi-a recomandat doctorul să beau în fiecare zi două pahare de vin, după fiecare masă.
Soţia :
- Bine, dar tu ai băut azi 20 de pahare.
Soţul :
- Păi dacă am stat de 10 ori la masă.

Poveste simplă

Legea 1/2000, se foloseşte cu succes, în loc de hârtie igienică. Profesoara de română mai are încă vie în memorie, ziua, luna, anul şi ora când şi-a încrucişat mâinile cu primul-secretar al judeţului şi picioarele cu şeful postului de miliţie, după ce a fost înălţată la grad pentru meritul de a fi scos din rădăcină virgula, dintre subiect şi predicat şi a transformat teorema lui Pytagora în folclor, premiată pentru aceasta la Festivalul "Cântarea României". La poştă, diriginta, calificată la locul faptei, strănuută şi-şi şterge năsucul cu un cupon agricol. Mai la vale, o iapă rămasă de la CAP., priveşte uluită beţivul satului, care strânge şanţul la piept ca pe o sticlă cu palincă de Bihor. Auzind că se apropie examenul de capacitate, Ionel, mezinul popii, iese în spatele casei la iarbă verde, îşi aşterne o pătură şi chiar se pune cu burta pe carte. Măriuca, la cei 17 anişori ai săi, după ce a comis un băiat din flori, se crede în sfârşit, fată mare. Primăvara aruncă cu berze în lac, ţăranii privesc luna, până când ei înşişi încep să lumineze. Aşa a fost de când e lumea, lume - unii trag să moară, alţii trag să trăiască.

Descântec de ceas rău -folclor din Brăeşti

S-a sculat "X" într-o luni de dimineaţă, şi-a plecat la drum, pe vale şi s-a întâlnit cu ceasul rău în cale, era un rumân mare, aşa era de flăcău, cu capul, cât un hârdău, cu faţa ca aria, cu gura ca baniţa , cu mersul ca gândacul, cu dinţii ca grebla, cu limba ca meliţa, cu ochii cât cepele, cu sprâncenele ca secerile; Ceasul rău alerga cu gura să-l cosească, cu limba să-l meliţe, cu ochii să-l înţepe, cu sprâncenele să-l secere; Nici cu ochii nu la înţepat, nici cu sprâncenele nu la secerat, nici cu gura nu la muşcat, nici cu limba nu la meliţat, ca Maica Domnului, a rămas de curat, vindecat, de ceasul rău depărtat.

Rondelul unui poet naţional

De-o lună-ntreagă, se tot screme,
Pentru un vers handicapat,
Se vede clar, că de o vreme,
La minte este constipat.

A scos din burtă, trei poeme,
Zic unii, că le-a vomitat,
De-o lună-ntreagă, se tot screme,
Pentru un vers handicapat.

Nu sunt motive, a se teme,
De vreun succes anticipat,
Gândind, l-auzi cum geme
De parcă este înjugat.

De-o  lună-ntreagă, se tot screme!

16 aforisme afurisite ...

După ce la făcut cu ou şi cu oţet, elevul scoate, limba (română), la profesor.
Şi opinca şi cizma, pot călca strâmb.
Din epoca de aur, nu a mai rămas decât fier vechi.
Frizer amator, primarul a ras Munţii Buzăului.
Indiferent de culoarea politică, viaţa românului, rămâne tot albastră.
În câteva zile, nepotul a învăţat pe de rost Noul Testament ...al bunicului.
Şi orbii au puncte de vedere.
Unii iau foc, alţii bubuie.
Pentru a se ajunge la dreptate se fac multe nedreptăţi.
Cu cât aduni mai multe primăveri, cu atât îţi rămân mai puţine toamne.
Până în 89, am fost ciocăniţi, după aceea seceraţi.
Marelui patriot şi câinii îi dau onorul -, când trec pe lângă crucea lui, ridică piciorul.
Noua strategie de partid : Să (E)Vanghelizeze, păgânii din PSD.
Are har să-l iei cu lopata, totuşi poezie ne serveşte cu linguriţa.
Şi vocea prostului, are ecou.
Şi-a făcut de cap cu mâna lui.

Poveste de iarnă

De câteva zile la intrarea în parc a apărut, Dumnezeu ştie de unde, un om, cu o pălărie veche pleoştită peste ochii negri ca de cărbune, cu nasul roşu dat în vânăt, ca un morcov murat, cu o mătură de paie la subsuară, nemişcat şi tăcut tot timpul, doar privirea-i rece pe sub sprâncene pare a spune : "Oameni buni, aruncaţi-mi un bănuţ la picioare, atât cât vă lasă inima şi punga". Trecătorii se vântură pe lângă el, încolo, încoace şi doar rareori câte unul mai aruncă pieziş o privire ca şi când şi-ar vedea în el ca într-o oglindă, propria copilărie. Când şi când câte un ţânc înfofolit îl studiază curios din vârful picioarelor până în fundul pălăriei, apoi rămâne tot singur, cu pălăria roasă de vreme, trasă neglijent până deasupra ochilor negri ca nişte cărbuni, cu nasul înroşit ca un morcov murat, cu mătura tocită, de paie, sub braţ, cerşind parcă un bănuţ, pe care nimeni nu i-l aruncă fiindcă este un ... om de zăpadă.

12 culmi, greu de atins ...

Culmea alegerilor locale : Să alegi după sprânceană, un primar într-o ureche.

Culmea suferinţei : Să nu ai inimă în piept şi să fi bolnav de cord.

Culmea solidarităţii : Primarul să se îmbete cui şi secretara să fugă în sat, după ciocan.

Culmea genezei : Să faci chipul unui poltician român din praful de pe tobă.

Culmea pledoariei : Să ai un avocat bun, încât să te scoată basma vărgată.

Culmea înţelepciunii : Să ţi se urce la cap, că ai burta goală.

Culmea golăniei : Să te porţi la "costumul lui Adam".

Culmea aprecierilor : Să fi prea mică pentru seceră şi numai bună de ciocan.

Culmea contabilităţii : Să-ţi iasă socoteala din pantaloni.

Culmea dragostei : Să te culci seara în pat şi să te trezeşti dimineaţa în şifonier.

Culmea puterii : Să scoţi gărgăunii din capul satului.

Culmea vitejiei : Să lupţi ca un erou şi să cazi ca o balegă.

Rondelul primarului din B

Aflat la nord, de propria-i persoană,
Intră-n poltică, ca-ntr-un costum -
Dat de-un proletar de pomană,
La capătul ultimului său drum.

Cu degetul mereu pe rană,
Găndind, din cap îi iese fum.
Aflat la nord, de propria-i persoană,
Intră-n politică, ca-ntr-un costum.

Rămas de-atâtea ori în pană,
De el însuşi, ca şi acum,
Îşi bea succesul dintr-o cană,
Contemporan, deja postum.

Aflat la nord, de propria-i persoană.

Trei Doamne, şi toţi trei ...

Comuna Brăeşti, din judeţul Buzău, oferă, dacă mai era nevoie, cât de unit este USL-ul, această improvizaţie politică, clădită pe nisipuri mişcătoare. Peste tot pe unde merg, marii strategi ai struţo-cămilei se bat în piept că ei sunt sudaţi unii de ceilalţi, neexistând nicio fisură. Iată, aici proba de necontestat : Cele trei formaţiuni politice înmănuncheate pe afişele electorale şi pe buletinele de vot, au aici trei candidaţi pentru funcţia de primar, fiecare separat, luptând, unul contra celuilat. PNL,şi-a desemnat şi susţine în alegeri, un consilier comunal în actuala legislatură, revendicat de PDL. PSD, se bate pentru menţinerea actualului primar, iar PC înaintează în forţă un candidat aflat în funcţia de viceprimar. Pentru ultimul, şansele sunt nule, alegătorii fiind obligaţi să aleagă între cei doi, ambii din satele de sus ale comunei. Proba de foc a fost trecută ieri, 12 mai când pe garduri, stâlpi, porţi şi alţi recipienţi au apărut primele afişe. Locuitorii, mare parte din ei aşteaptă cu sufletul la gură să vadă care dă mai mult. Că trei partide, aflate printr-o conjuctură bine calculată de Băsescu, la guvernare se luptă între ele pentru supremaţie într-o localitate, nu ar constitui o curiozitate. Ceea ce pare bizar e faptul că toate reclamele electorale se află sub egida USL. Oamenii ce pot să înţeleagă de aici? Că lupta pentru ciolan nu are scrupule, nu ţine cont de reguli, nu contează cine eşti, ci ce vrei să fii. Nu este interesant de unde vii, ci unde vrei să ajungi. Trecutul, e o parte a vieţii consumată, prezentul stă prea puţin cu noi, aşa că viitorul are rolul de căpătâi.
Dacă cineva ar fi avut ideea ca să lanseze o chemare la luptă, cea mai îndreptăţită ar fi fost "Uselişti din toată ţara, unuiţi-vă". Altfel se va alege praful (după tobă, că atât ne-a mai rămas ).

Scurtă descriere a satului Pinu

Satul Pinu, unul dintre cele opt care alcătuiesc comuna Brăeşti, se găseşte situat în partea de nord a judeţului Buzău, la 58 de km. faţă de municipiul Buzău, şi la sud de satul de reşedinţă al comunei, în coasta dealului Pinu,chiar pe graniţa dintre deal şi munte. De aici, pornesc, la pas, Munţii Buzăului. Locul este binecuvântat de Dumnezeu, natura dăruindu-i condiţii prielnice de creştere şi dezvoltare tuturor speciilor de pomi fructiferi, arbori şi arbuşti, fâneţe şi păşuni bogate, care oferă cu dărnicie, hrana pentru animalele sălbatice şi domestice. Se cultivă aici, aproape tot ce este necesar pentru alimentaţia omului. În partea de miazăzii, la hotarul cu comuna Bozioru, subsolul conţine un important zăcământ de sare, exploatat sporadic, primitiv. Locuitorii, marea lor majoritate, au trăsăturile ţăranului carpatic, urmaşi ai dacilor liberi, statorniciţi pe acest "picior de plai", oameni de aleasă omenie, cu dragoste de glie, de înaintaşi şi de biserică şi cu frica de Dumnezeu în sân ... Numele de Pinu , este atestat documentar într-un hrisov emis de Mihnea Turcitul (1577-1583), la 29 August 1582, adresat jupânului Bad(i) comis "moşului acestuia Stanciu (se pare ctitorul celui de al doilea aşezământ monahal de la Pinu), care îl asigura că "au dat cu a lui gură sfintei mănăstiri ce se cheamă Pinu, şi au încheiat încă în zilele răposatului Radului-Vodă (...), ocină în Pâcleni". Nu ştim ce a fost mai întâi, satul sau schitul cu aceiaşi denumire, înclinăm să credem că ori satul a dat numele lăcaşului, ori acesta a botezat satul cu numele său. Oricare ar fi varianta, este clar ca bună ziua, că satul a fost legat de mănăstire şi mănăstirea s-a întrepătruns cu satul, ele neputând exista decât sinergic.Un lucru este cert, satul Pinu vechi, a sălăşluit în jurul mănăstirii de la Izvorul Pinului, strămutarea pe actuala vatră făcându-se în jurul anului 1800, după mai bine de două veacuri de convieţuire paşnică. Într-un document din 1846 aflăm că Pinu, era pendinte al comunei Bozioru. Întemeietorul satului vechi, potrivit unor legende, ar fi fost un cioban, Barbu, venit din Muşcelul Cărămănesc, cu strămoşi din vestita cetate dacică, Cârlomăneşti, comuna Verneşti. Acesta şi-ar fi aşezat mai întâi aici stâna, apoi şi-a construit casă, sub un falnic pin secular, de unde ulterior, satul şi-ar fi tras seva numelui. O altă legendă glăsuieşte că mănăstirea ar fi fost ridicată în apropierea unui uriaş pin, care într-un context anume a fost tăiat, din trunchiul copacului făcându-se şindrila pentru acoperişul bisericii ctitorită de binecredinciosul voevod Matei Basarab, în anul mântuirii 1648. Ori una, ori alta din ipoteze, adevărul este că satul dăinuie cu acest nume de arbore prezent aici peste tot. În ciuda unor controverse, satul Pinu a fost sat de moşneni, cele trei cete care au stat la temelia lui au fost călăuzite de moşii lor : Barbu, Neacşu şi Şărban , nume care şi astăzi domină localitatea.

Treptele devenirii

Prietenul meu, la nici trei anişori îl cunoştea la televizor pe nea' Nicu şi pe ţaţa Leana, drept pentru care a fost numit şoim al patriei . După ce a început să dea din aripi, a devenit pionier, adică purtător al cravetei roşii cu tricolor. Depăşind planul la sticle şi borcane, l-au avansat la poziţia de utecist , şi uite-aşa tot fredonând "Republică măreaţă vatră" şi "Hei-rup", când i s-a mai îngroşat vocea, de bună voie şi nesilit de nimeni s-a văzut comunist şi urcând din cincinal în cincinal, a ajuns pe cele mai înalte culmi, de unde a zărit zorii tranziţiei. Apoi dându-se de trei ori peste cap, cât ai zice "revoluţie, s-a şi transformat în fesenist , postură de care a profitat din plin, pentru a învăţa gloata, arta de a strânge cureaua, în timp ce el trecea cu trei trandafiri în mână ca o săgeată în tabăra liberalior, nemaiîncăpându-şi în piele.

Biografia unui contemporan

S-a născut la Mamaia , i-a dat dinţii în Gura-Trghii , a mers în două picioare la Copăceni , a învăţat carte la Urecheşti , s-a căsătorit la Însurăţei , a muncit la Grăjdana, a ieşit la pensie de la Buşteni , bătrâneţea şi-a petrecut-o la Amărăştii de jos , s-a stins din viaţă la Moreni , şi este înmormântat în 11 Prăjini.

Mic dicţionar, vesel de tranziţie

Arenda - a da pământul pentru a scăpa de el.

Bancă - loc de unde poţi să-ţi iei adio de la bani.

Canal - domiciliu flotant.

Deputat - om al muncii cu gura.

Efracţie - poarta de intrare la servici a hoţilor.

Intreviu - percheziţie în mintea cuiva.

F. N. I. - groapă unde se aruncă leii.

Golf - sport disputat între ruşi şi americani.

Hoby - exces profesional.

Kalorii - grade culinare.

Liberalism - a da cu o mână şi a lua cu două.

Ministru - ins cu pâinea şi cuţitul.

Neutru - nici de dreapta, nici de stânga.

Opoziţie - câinele de pază, al Puterii.

Politică - diminutiv pentru curvă.

Remaniere - caruselul cadrelor.

Senator - funcţionar care doarme în câmpul muncii.

Şuţ - tehnician (foarte bronzat), în operaţii de buzunar.

Terorist- locuitor pe Terra care trăieşte din coşmaruri.

Ţăran - denumire străveche a fermierului.

Ultragia - a trânti mucii în fasole.

Vip-uri - masculii Viperelor.

Xenofobie - alergie la unguri.

Zeghe - costum în formă de dungi în formă de gratii.

Sfaturi utile, sub formă de pastile

Aveţi bani şi nu ştiţi ce să faceţi cu ei? Daţi-i în Vînt(u).
                                        *
Aveţi datorii? Achitaţi-le!
                                        *
Vă simţiţi prost? Cântaţi în fiecare dimineaţă, trei minute, imnul ţării.
                                        *
Vreţi să fiţi sănătoşi - nu vă îmbolnăviţi.
                                        *
Pentru a menţine bocancii ca noi - nu-i purtaţi.
                                        *
După băutură se recomandă, mersul în două picioare.
                                        *
Vă doare capul - este primul semn că îl aveţi.

Last cry

My pit sudes finaliy
Smeak in me,
Scattering dust which
The for hook-up
Divine commandments.

A button dealh, by miy being
Has a clear targot-then want to answer
I refuse dialogue-do not Know until,
Thief knocks on my doar-not respond soon
Her last cry-off astar in heaven.

Guvern nou - produse alimentare noi

Noul guvern intrat de curând în Palatul Victoria, a luat încă din faşă unele măsuri de îmbunătăţire a traiului din România . Prima măsură de securitate alimentară a fost aceea de a oferi poporului, pâine cu soia pe cocoaşă. Cu bărdăhanul gol românul are mintea mai scurtă şi poate fi mai uşor dus cu zăhărelul. Pe căldura asta, pe la fiecare colţ de stradă se poate cumpăra şi consuma vată pe beţe-n roate. Este un produs nou, abia omologat şi pus spre consum. Se recomandă în mod cu totul special cetăţenilor îmbrăcaţi în portocaliu. Cei cu roşu sau galben, sunt sfătuiţi să se răcorească cu un suc rece de trandafiri sau cu ciocolată cu aromă de crin. Prin parcuri şi pe terase te îmbie fumul şi mirosul de cârnaţi în piei de cloşcă. Produsul are termen de garanţie până în toamnă la alegerile generale, şi se poate consuma fără teamă. Singura reacţie adversă ar putea fi arsurile la linguriţă. Bucătăria românească şi-a diversificat meniul, încât se poate opta între, o ciorbă de burtă goală şi um borş de peşte cu capul în saramură. Ca desert bomboanele pentru colivă au o mare căutare, acestea fiind şi cele mai ieftine. Ca bonus clinţii vor fi răsplătiţi cu un pacheţel de tămâie , marca "Athos".Guvernul, prin ministru agriculturii ne asigură că mâncând produsele propuse, vom putea rezista până la toamnă, când altele vor fi răsturnate din plin pe masa românilor. Aşadar încrezători că burta noastră se află pe mâini dibace, cu cântecul pe buze, şi pieptul scos în afară, tot înainte. Taram- tam-tam!

Măi române de pe grui, i-a mai puneţi pofta-n cui ...
Suntem ţara cu cea mare densitate de pofticioşi pe metrul pătrat. Ca român, mie îmi vine să intru în Europa de ruşine. Pofta este strămoaşa păcatului, s-a spus. Dacă e aşa, românul săracul, este doldora de păcate. Adam a poftit la fructul interzis, iar Eva binevoitoare, ca toate nevestele credincioase, i la servit pe palmă (era să zic pe tavă, dar asta s-a inventat mult mai târziu). Românaşul pofteşte destul de des la o mentosană, ca să simtă şi el cum îi adie vântul roşu prin gât, iar mai marii zilei, i-au dat bomboana de pe colivă. Unul cu gusturi culinare, ceva mai primitive, şi-a dorit să rupă şi el cu dinţii o bucăţică, din turta de pe care vijelia îi spulberă constant, jarul. Altul cu simţul gustativ, mai rafinat, a visat într-o noape că haleşte dintr-o plăcintă cu brânză. Dimineaţa la micul dejun, s-a ghiftuit dintr-o ditamai gogoaşa politică. Altă dată, vrând să-şi ostoiască pofta cu o banană, dată de pomană, a refuzat ca un om civilizat ce se crede, pe motiv că nu vrea să fie considerat un bananier. Mulţi români, ar încerca, fie şi din curiozitate să guste, dintr-o iahnie de fasole cu ciolan, dar cei de la putere, l-au şutit din cazan, lăsând doar fasolea, pe care însă au aruncat-o la porci, pentru că astfel se iscau nişte bubuituri, mai groaznice ca la Revoluţia din decembrie 1989, punându-i în mare încurcătură pe militarii de la Deveselu, care puteau interpreta ca fiind tunurile lui nenea Putin. Mai sunt şi români, este adevărat din ce în ce mai puţini, care şi-au dorit de ziua muncii, un grătar, guvernanţii, patrioţi născuţi, nu făcuţi, le-au oferit multă iarbă verde pe de-a moaca.. Ştiţi, chestia aia cu "locul plin de vrdeaţă"! Şi uite-aşa din poftă-n poftă, s-a ajuns ca românul îndemnat de ... (hai că ştim cu toţii de cine) să-şi pună pofta-n cui. Până când? Până la toamnă când se vor număra bobocii din noul guvern.

Ce mai visează românul?

În ultimul timp, românul visează orice, pentru că este mereu cu ochii închişi. Când cade în groapă, visează SMURDUL, şi pe arabul ăla simpatic, care îl scoate din rahat. Cînd dă cu capul de sus, visează, că intră într-un apartament de lux. Când e flămând (asta se întâmplă, foarte des), visează o pomană electorală. De se întâmplă să rămână de căruţă, visează cai verzi pe pereţi. Mai sunt şi cazuri, când românul, mai face şi câte-o baie, atunci mai deschide ochii, pentru că apa-i rece şi săpunul foarte scump. Dar şi atunci visează, pentru că are visul în ADN. Sub duş, visează că este pe o plajă, cu puţin soare, dar cu lună din plin(ă). Asta pentru că nu vrea să se bronzeze, decât doar în cerul gurii. Românul, fătat de mă-sa poet, se visează pe coperta unei cărţi. Şi slavă domnului, în vremea de apoi, avem în ţară mai mulţi poeţi decât romăni. Visul este o realitate dureroasă pentru cel ce se crede român. De fapt, tot mai mulţi concetăţeni fac mari eforturi să se convingă, în primul rând pe ei, că sunt români, şi să demonstreze Europei că ţiganii nu-s decât nişte indieni aclimatizaţi în România. Românul dacă n-ar visa, ar pieri ca naţie. Doar atât i-a mai rămas. Dacă nu cumva, guvernul condus de procuror, o pune taxe şi pe vise. Ar fi o sursă uriaşă de venit pentru bugetul ţării.

Ştiri ...

Înformaţiile ce se scurg pe fluxurile de ştiri, mi-au dat pixul peste cap :" ...De curând a fost înfiinţat IRCP (Institutul Român de Cercetare a Prostiei"..." Lucrul acesta se întâmpla în guvernarea  (U)ngurenilor. Actualul guvern, "cel mai cinstit" din câte guverne a avut România, cu un premier care are "legea în ADN", îl va desfiinţa, însă în curând pe motiv că în ţară, o dată cu schimbarea puterii a fost eradicată şi prostia.

"Elevii vor învăţa prin cursuri obligatorii să înNoate". Cu o singură condiţie : doar cu capul la fund.


"Benone Sinulescu a lansat pe piaţă o nouă melodie : Puşca şi cureaua ruptă" Aşa se întâmplă când boborul mănâncă până crapă.

"Unde nu-i cap, vai de urechile poporului român", titrează un tabloid. Păi, da, căci noul prim ministru asta vrea, să nu auzim, cum ne ghiorcăie maţele.

"La alegerile locale mulţi candidaţi, vor pierde la bot". La botul  (votul) calului, se înţelege.


"România încă mai trăieşte în epoca fraudată". După ce a fost furată, dată de pomană acum aşteaptă în tăcere (E)apocalipsa.

Alegerile locale bat la uşă...

Un plagiator să conducă ministerul învăţământului, este mult mai grav, decât un universitar care face enorme greşeli gramaticale. Guvernul Ponta a pornit guvernarea cu stângul, deşi unii îşi mai zic de dreapta.
Ţara a căzut în mâna unor oportunişti, care în curând o va aduce în sapă de lemn. Pedeliştii, au vrut să o scoată din noroi, pesediştii o aruncă direct în baltă. Se anunţă o vară extrem de fierbinte, alegerile locale bat la uşă.
La Brăeşti, o comună, eminamente "roşie", candidează pentru fotoliu de primar, trei oameni din USL. Din fiecare partid, care alcătuieşte această bizară construcţie politică, unul împotriva celuilalt. . Halal solidaritate, halal protocol. Preconizez, că nu se va întâmpla nimic nou, în această comună. Păcat, oamenii, au alte aşteptări.
Personal, îmi doresc ca Adrian Perţea să câştige alegerile,deşi am şi în acest caz rezerve serioase - este tot goidar şi ne va întoarce spatele cât de curând. Dar oricum mai rău ca până acum , nu poate fii. Lista candidaţilor PDL, nu va scoate mai mult de un consilier. Candidatul îndependent, preotul Simion, va câştiga cu un scor mare. PC, cu chinuială va avea un consilier. Celelalte două formaţiuni politice vor avea fiecare câte 4 consilieri. Pentru a obţine majoritatea, şi a alege vicele, e nevoie de 6 consilieri, care se va realiza astfel. PNL., va coopta pe consilierul îndependent, şi pe cel de la PDL. Restul e abureală...

Dragi prieteni,

Astăzi 9 Mai 2011, mi-am făcut un blog personal, în care îmi voi expune ideile în legătură cu politica, cultura şi literatura română. Vă invit să vizitaţi blogul meu şi să postaţi comentarii. Vă aştept cu mult interes.

poezie

pădurea
ştie despre om
că e un copac
desfrunzit
fără rădăcină
prin care vântul
trece fluierând ...